Se afișează postările cu eticheta sarbatori de anul nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarbatori de anul nou. Afișați toate postările

vineri, 15 ianuarie 2010

Biserica Sfantul Andrei- Burdujeni de Boboteaza






























Sute de credincioşi au participat ieri la slujba de prăznuire a Botezului Domnului ţinută în cadrul Parohiei „Sfântul Andrei” din Burdujeni. Slujba de Bobotează, care se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie ce în limba greacă înseamnă descoperire sau arătare, a fost oficiată de preotul paroh Ioan Duţuc şi preoţii Modest Boiciuc, Bogdan Hrecinic, Emanuel Duţuc, care, după Utrenie şi Sfânta Liturghie, au ieşit din biserica unde, lângă Cruce şi Troiţa din curtea, într-un spaţiu special amenajat au sfinţit Agheasma Mare. Agheasmă ce
a fost oferită apoi credincioşilor care, conform rânduielii, vor gusta dintr-însa timp de 8 zile, pe nemâncate. Slujba s-a încheiat prin înconjurul bisericii de către preoţi şi de către credincioşii care au fost prezenţi până la sfârşit. S-a strigat „Chiraleisa”, de la grecescul Kyrie Eleison, adică Doamne miluieşte!

marți, 5 ianuarie 2010

Traditi si obiceiuri de Anul Nou - 31 Decembrie 2009. Mnifestari la Udesti, Veresti si Banesti comuna Fantanele


La Căminul Cultural „Mircea Motrici” din comuna Udeşti, joi, 31 decembrie 2009, au avut loc ample manifestări sub genericul „Datini şi obiceiuri din străbuni”. Manifestările, organizate de Primăria şi Consiliul Local Udeşti, au fost deschise cu un buchet de colinde şi urături oferit de grupuri de copii din satele Ştirbăţ, Plăvălari şi Udeşti.
Spectacolul a continuat apoi cu un program de obiceiuri şi tradiţii specifice de Anul Nou. Au evoluat cete de mascaţi din comunele Fântânele, Vultureşti, Dolheşti, Zvoriştea, Vereşti, Udeşti şi din oraşul Liteni. Festivitatea s-a încheiat în jurul orei 19, dar nu înainte de un frumos spectacol de muzică populară, la care au participat interpreţii Margareta Clipa, Alexandru Recolciuc, Călin Brăteanu, Ionuţ Vieru, Ionuţ Motrici etc.

Îndreptându-se spre Băneşti, mascaţii din Fântânele au urat şi la Vereşti

La întoarcere, cetele de mascaţi din comuna Fântânele – formate din căldărari, căiuţi, urşi şi capre – au poposit pentru câteva clipe pentru a ura cetăţenii şi autorităţile prezente la Primăria comunei Vereşti. În cele din urmă, au ajuns în satul Băneşti, comuna Fântânele, unde, începând cu ora 13, au susţinut un apreciat spectacol (paradă populară) alături de grupuri de mascaţi din satele componente ale comunei Fântânele: Stamate, Băneşti, Slobozia şi Cotu Dobei.
Măştile, lucrate cu adevărată măiestrie, întruchipau diferite personaje mitologice. Costumele, măştile, întreaga recuzită şi dansul (jocul) pe care l-au executat cetele au fost pregătite din timp, pentru a ilustra datinile şi obiceiurile de Anul Nou.
Vezi articol Crai Nou












miercuri, 30 decembrie 2009

Datini si obiceiuri din strabuni – comuna Udesti.

Joi 31 decembrie incepand cu ora 9:30 la Caminul Cultural din comuna Udesti judet Suceava vor avea loc ample manifestari avand ca tema datini si obiceiuri de iarna, ce vor reuni cete de mascati din orasul Liteni dar si din comunele Fantanele,Vulturesti,Dolhesti,Zvoristea , Veresti si Udesti. Festivitatea va continua cu un frumos spectacol oferit de interpreti de muzica populara Margareta Clipa, Alexandru Recolciuc, Catalin Bratianu, Ionut Vieru, Ionut Motrici si doua tinere sperante din comuna Udesti.

Sarbatorile de iarna sunt mirifice, conform cercetatorilor dureaza 12 zile incep din Ajunul Craciunului si se termina pe 5 ianuarie (Ajunul Bobotezei), la mijloc cade Anul Nou. Acum este momentul cand omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, e clipa cand conform credintei populare se reia ciclul cosmic, fiind considerat începutul unei noi etape din viaţă.

Conform calendarului popular înnoirea timpului concorda unor sfinti si anume: sfinti tineri, maturi si batrâni. La începutul anului sfintii sunt tineri ( Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz ), la mijlocul anului sunt maturi ( Sfântul Ilie, Sfânta Maria, Samedru - pe 26 octombrie), iar ultimii sarbatoriti sunt, sfintii batrani ( Mos Nicolae, Mos Andrei, Mos Ajun, Mos Craciun ).

Trecerea dintr-un an in altul este intampinat cu cantece, jocuri dar si cu numeroase semnificati exprimate prin datini si obiceiuri cum ar fi: Colindele, Plugusorul, Capra, Ursul, Sorcova etc.

Conform credintei populare se considera ca cele 12 zile constituie o perioada de timp necurat, primejdios, deoarece se spune ca spiritele rele, spiritele malefice ale mortilor circula printre noi cei vii.

De aceea conform traditilor pentru alungarea si purificarea spatiului de fortele malefice se recurge la jocul mastiilor deoarece masca conţine o putere magică împotriva raului si nu numai, aceste masti sunt insotite de uraturi, cum ar fi plugusorul, in unele zone plugusorul era insotit de un plug tras de boi, astazi acesta fiind inlocuit de strigate, pocnituri, iar in unele zone de un plug in miniature, sau de buhaiul care reproduce mugetul boilor.Urarea de plugusor descrie elemente din munciile agricole, conform cercetatorilor uratura este strans legata de mitul fertilitaţii.

Se cunoaste faptul ca folclorul a grupat obiceiurile în patru cicluri si anume:obiceiuri de primavara, de vara, de toamna şi de iarna.

Obiceiurile de iarna sunt cele mai ample manifestari pe intreg teritoriul romanesc adunate si grupate in aceste traditii, datini si obiceiuri de Anul Nou, credinte si mituri stravechi redate prin jocul mastiilor, intalnite in cele mai multe localitati in ziua de 31 decembrie si in noaptea dintre ani.

Mastile sunt de o adevarata maestrie intruchipand diferite figure mitologice, avand un caracter laic, cu adanci radacinii arhaice, costumele, excelarea invatarea dansului (jocul) ce il vor executa cetele si intreaga recuzita sunt pregatite din timp, necesitand multa atentie si respect, toate acordate acestor datini si obiceiuri de Anul Nou asa cum se vor desfasura pe 31 decembrie in comuna Udesti, dar si in alte localitatii din judetul nostru.